FADERE cere secţii de vot în toate oraşele din lume unde sunt comunitati mari de romani

2007 09 Conferinta de presa (6)

Daniel Ţecu – Preşedinte FADERE (Sursa foto: www.partners.com.ro)

Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa – FADERE, a cerut încă o dată reprezentanţilor autorităţilor să ia măsuri concrete pentru ca votul în Diaspora să se desfăşoare fără probleme. În caz contrar, românii din străinătate vor boicota alegerile din această toamnă.

Prezent la Izvorul Mureşului, Daniel Ţecu a punctat principalele solicitări ale Diasporei:
– Secții de vot în toate orașele din lume unde sunt comunități mari de români.
– Începerea, de urgență, de către Ministerul Afacerilor Externe, a negocierilor cu administrațiile din țările unde sunt comunități mari de români și unde nu se pot instala secții de vot decât la misiunile consulare din cauza legislației lor. S-a constatat în decursul anilor că aceste țări sunt dispuse să facă excepții. De exemplu Canada, chiar dacă legislația lor nu permite instalarea de secții de vot în afară de secțiile consulare, au făcut excepție la alegerile de acum câțiva ani pentru Republica Moldova. Și Germania, care are o lege asemănătoare, a făcut excepții pentru Turcia ori de câte ori a fost nevoie.
– Numărul parlamentărilor din Diaspora să fie calculat după același algoritm ca cel din țară. Se sugerează partidelor politice să aibă candidați români care locuiesc în afara granițelor și care cunosc problematica românilor din aceste spații.

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Website Designed by Central Scotland Joinery